“Istoria fondărei oraşului Bucureşti” de Dimitrie Papazoglu

Cartea completa o puteti citi aici.

“Şi acolo, pe acel loc, se numea Lupeşti, căci chiar bătrânii spun că le povesteau părinţii lor că întorceau vitele din acea pădure şi baltă până nu însera, că le strica lupii. Acolo aveau şi morile lor, pe apa Gârliţa, ce se despărţea de Dâmboviţa, trecea prin Tabaci şi Cărămidari. Pe acel deal al părţei stângi a Dâmboviţei zidi Năsturel, după cum arătai, sfânta biserică cu patronagiul Bunei Vestiri, pe moşia lui Bugă, care începuse a se popula cu boierimea ce se strămuta din Târgovişte.

Această biserică este până astăzi şi exersează cultul divin, numindu-se biserica suburbiei Dobroteasa, Calea Văcăreşti, coloarea de Albastru. Iară pe când căuta locul de a edifica biserica, fiind limba bulgară mai obicinuită, s-au zis Dobroteasa, care se tălmăceşte în limba românească „bună patrie”, şi de atunci a rămas numele locului sf. biserici de Dobroteasa, de unde s-a numit şi toată suburbia. Pe tărâmul dar al acestei palange, sau al taberei celei noi, s-au aşezat românii, sârbii şi oltenii, şi de atunci au rămas şi numirea suburbiilor — Sârbii, Staicu şi Oltenii — făcându-şi acolo şi acel Năsturel case mari la spatele
bisericii, ale cărora ruine au stat până la anul 1855, apoi au dispărut. Locul însă se ştie, căci l-am văzut şi eu, ca unul ce sunt proprietar şi şezător de 50 de ani în această suburbie a Dobrotesei. Aceasta dar este cea dintâi biserică a oraşului Bucureşti şi care s-a ridicat în oraş de către neamul lui Năsturel-Herescu.
[..]
Vremea zidirii acestei fortăreţe neapărat că trebuie să fie nu departe de vremea începutului oraşului Bucureşti şi că trecătoarele din Giurgiu şi Olteniţa urmau a fi pe Calea Calicilor sau Caliţii şi a lui Şerban Vodă, astăzi. Este iarăşi probabil că pe la Văcăreşti şi Vitan nu putea trece vreo oştire, căci erau bălţi şi mari mocirle ale Dâmboviţei şi ale bălţii Colentinei (colea în tină sau ocolina, căci ocolea Bucureştii). Iată dar o descriere lămurită ce pot face şi eu acestei citadele sau întărire de apărare, atât a oraşului Bucureşti, cât şi a căilor de invaziune spre capitala de atunci, Târgovişte.

Strejile sau barierele cele vechi erau: I. bariera Piscului (drumul Olteniţii), căci printre băltişurile Dâmboviţii se forma o limbă de pământ care se numea pisc şi pe unde treceau Văcăreştii la moşia lor din dealul viilor, care păstrează până în ziua de astăzi numele de Văcărească, căci chiar dealul pe care s-a zidit în urmă sf. Mănăstire Văcăreşti de către N. Mavrocordat, ce-i servea de fortăreaţă, la anul 1716, se numeşte până astăzi Văcăreşti, iar nu Mavrocordeşti.

La acea citadelă a bătut prinţul Repnin, cu armata rusească, toată oştirea otomană, la anul 1770.”