Biserica “Cărămidarii de Jos”

Religia: Ortodox
Localitatea: Bucureşti
Judeţ: Bucureşti şi Ilfov
Adresa: Strada Piscului 3, Sector 4
Cod poştal: 040401
Telefon : +40 21-3230677, +40 722-240597
Preot: Badea Dănuţ Dumitru, Vasile Alexandru
Hram: Sf. Mc. Gheorghe, Sf. Mc. Dumitru, Sf. Mc. Trifon
Stil arhitectonic: Tradiţional

Biserica Caramidarii de Jos

Biserica Caramidarii de Jos


In apropierea pietei agroalimentare Timpuri Noi se inalta biserica monument istoric “Caramidarii de Jos”, dupa numele vechii mahalale de pe malul drept al raului Dambovita. Numele locului provine de la ocupatia celor ce traiau acolo in secolele XVII-XIX. În partea de jos a orasului Bucuresti, pe malul drept al râului Dâmbovita, începând de la Podul Vechi, numit initial al „Apelor Gazoase”, mai apoi „Podul Le Maitre”, astazi „Podul Timpuri Noi” si pâna la iesirea din oras a acestui râu, se întindea odinioara mahalaua „Caramidarii de Jos”, astazi cartierul „Tineretului”.

Biserica este construita pe un plan triconc, deasupra naosului se inalta turla Pantocrator, poligonala, iar peste pronaos turnul octagonal al clopotnitei. Altarul si absidele sunt acoperite cu bolti in sfert de sfera.

Zidirea care dainuie azi este de data mai recenta, dar ea s-a înaltat pe un loc sfintit înca din veacul al XVIII-lea. În anul 1711, lânga Crucea lui Leon Voda, în vecinatatea bisericii Slobozia (azi la intersectia bulevardelor „Dimitrie Cantemir” si „Marasesti”), era înaltata o bisericuta din lemn care avea sa fie mutata de marele vistier Constantin Nasturel, nepotul doamnei Elena, a lui Matei Basarab, în locul acesta al „Caramidarilor de Jos”. „Caramidarii de Sus” erau în partea opusa a orasului, cam pe unde intra Dâmbovita în satul de odinioara, Grozavesti. Tinuturi mlastinoase si unul si altul, deci si acela al Dâmbovitei de Sus si acel al Dâmbovitei de Jos, ele au fost populate de „caramidari”. Despre acesta din urma, cel „de Jos” adica, într-un document din 1868, se scrie ca era loc „al Caramizii”.

Bisericuta aceea de lemn este amintita în “Istoria politica si geografica a Valahiei din timpurile vechi si pâna în 1774” a banului Mihai Cantacuzino, publicata într-o varianta greceasca de fratii Tunueli (originari din Ohrida) la Viena în 1806. De asemenea, mai este înregistrata si în catagrafiile din 1810 si 1831. Avea hramurile „Sf. Dumitru” si „Sf. Gheorghe”. Cu timpul, sporind numarul oamenilor ca si darea lor de mâna, de la caramidarie trecându-se la zarzavagerie, meserie si mai manoasa, în anul 1854, în ziua a 12-a a lunii august, se pune piatra de temelie a unei noi biserici. Aceea din lemn, a Nastureilor, ar fi fost demontata si pusa în alta parte.

Constructia este initiativa locuitorilor mahalalei si a fost inceputa fara un plan intocmit de arhitecti. Asadar, pornindu-se la înaltarea bisericii, Jupân Stoian Moraru a pus sa se bata piloni de stejar în pamântul mocirlos, ca pe ei sa se aseze fundatia si zidurile din caramida, late de 0,90 m pâna la 1,50 m. Pe alocuri, cam 2,50 m înaltime. Mai sus s-a folosit însa si chirpici, material mai putin rezistent decât caramida, însa mai ieftin. Si asa lucrul a mers greu, fiind întrerupt, la un moment dat, timp de 12 ani, pâna când în 1866 preotul Gheorghe Vatichie a pornit o colecta publica. Astfel, constructia se termina abia în 1870, când de sarbatoarea Arhanghelilor Mihail si Gavriil, în 8 noiembrie adica, biserica este târnosita cu hramurile Sf. Mare Mucenic Gheorghe si Sf. Mucenic Dimitrie.

La 22 mai 1922, din neglijenta, in timpul unor lucrari de tinichigerie, biserica a luat foc, de au ramas numai zidurile, dupa spusele unor martori.

Preotul Gheorghe Paunescu, slujitor aici, porneste la o lucrare aproape noua. Un comitet pentru reconstructia bisericii, în fruntea caruia statea Î.P.S.S. Dr. Miron Cristea, pe atunci Mitropolit al Ungro-Vlahiei si Primat al întregii Biserici Române, având în alcatuirea sa si pe prefectul Capitalei, Generalul Eraclie Nicoleanu, preoti si credinciosi, urma sa strânga fonduri si sa grijeasca de pornirea lucrarilor. Principele Carol (viitorul rege Carol II) însusi, mostenitor al tronului, face apel catre tara sa ajute biserica. Drept pilda, din padurile Domeniilor Regale sunt aduse 30 de vagoane cu lemn de stejar la fabrica de prelucrare de pe Calarasi a Epitropului Vasile Marinescu.

Ctitorii: Carol II, Regina Elena, Principele Mihai, Generalul Eraclie Nicoleanu, Epitropul Vasile Marinescu si preotul Gheorghe Paunescu aveau sa fie pictati în pronaos.

Pe zidurile vechi, dupa planurile arhitectilor Ion D. Trajanescu, Duiliu Marcu si ing. Aurel Beles, se ridica mai trainic noua constructie. În interior, tâmplele si stranele sunt mestesugite de sculptorul Ion Babic, iar pictura în fresca a fost asezata în anii 1929-1930 de maestrul Dimitrie Belizarie.

În 14 decembrie 1930, Patriarhul însusi, Miron Cristea, sfintea biserica, adaugându-i hramul „Sf. Mucenic Trifon”, sarbatorit la 1 februarie, ziua în care, în anul 250, nestramutatul în credinta „si-a dat sufletul la Dumnezeu” (Proloage, luna februarie).

Cimitirul din Sos. Berceni l-a înlocuit pe acela din curtea bisericii parohiale ce a activat pâna în 1912. Toate mormintele, în afara de cel al preotului Gheorghe Paunescu situat la sud de altarul bisericii, au fost stramutate în noul loc de adormire. Pe crucea de la mormânt sta scris, în semn de vesnica pomenire: „Preot Gheorghe I. Paunescu (1884-1953), initiatorul si înfaptuitorul sfintei biserici si al Asezamintelor Culturale si Filantropice din jurul ei: OMAGIU. Consiliul Parohial”.

Prin stradaniile Pr. Paroh Badea Danut Dumitru, în biserica, a fost restaurat întreg mobilierul.

O lucrare de anvergura este cea începuta în vara anului 2000: consolidarea întregii biserici, prin legarea ei cu centuri de rezistenta din beton armat, urmata de restaurarea picturii murale.

În acelasi timp cu ridicarea edificiului si activitatea pastorala, preotul Gheorghe Paunescu a ostenit si pentru împlinirea misiunii sociale (culturala si caritativa) a bisericii în care a pastorit cu atâta vrednicie. Astfel, a contribuit la înfiintarea , începând cu 12 decembrie 1912, a unui „Ateneu Cultural” sau „Camin Cultural” plasat provizoriu în cladirea Scolii de copii mici a Societatii Ortodoxe Nationale a Femeilor Române (din str. Elena Cuza, nr. 123).

La 30 decembrie din acelasi an, ia fiinta „Banca Populara Sf. Vasile”, ulterior numita „Sfântul Trifon”, dupa patronul zarzavagiilor si florarilor care si l-au ales pentru ca zarzavaturile sa fie ferite de lacuste, purici, omizi si mana. Sfântul Mucenic mai apara oamenii de ciuma, iar pasarile si vitele de tot felul de boli.

Între anii 1927-1930 se ridica lânga biserica, în partea sa de nord, „Ateneul Cultural”, care dainuie si astazi, fara sa mai fie însa în proprietatea bisericii si cu ce este mai important, cu destinatia sa ampla. Inaugurat în 30 decembrie 1930, Ateneul avea o sala de spectacole cu 300 de locuri (fotolii din piele), iar la etaj mai multe încaperi folosite pentru : Banca populara, Biblioteca parohiala „cu peste 2000 de volume”, un camin pentru studentii nevoiasi si un dispensar în sistem caritativ pentru mame si copii, o asociatie coral-instrumentala. O cantina hranea pe cei saraci, iar copiii din parohie puteau sa-si faca lectiile ajutati de femei cu pregatire din zona. În fiecare zi, copiilor parohiei li se asigura masa de dimineata gratuit.

O „foaie” de informatie parohiala, „Hai la camin”, vestea evenimentele de importanta pentru obste.

Cele ce se petreceau aici nu au ramas fara ecou. Ziare si reviste din epoca : „Apostolul”, „Rasaritul”, „Calendarul”, „Gazeta cooperatorului”, erau unanime în aprecierea harniciei preotului Paunescu, un om care cu adevarat a sfintit locul.

Odata cu anul 1947 toate acestea încep sa fie curmate. Astfel se rechizitioneaza mai întâi sala de spectacole, apoi si încaperile destinate cantinei, dispensarului, iar banca este desfiintata. În 1952 se porneste la evacuarea fortata a personalului bisericesc, iar în 1954 cladirea este data spre folosinta Teatrului de Estrada Bucuresti, ca începând cu 1964, sa fie preluata de Primarie si cedata Teatrului „Ioan Vasilescu”.

Articolul a fost preluat integral de aici.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: